
Cine sunt?
Mă numesc Marilena Potra și, datorită exercițiilor Pilates, sunt mai în formă decât acum 20 de ani, și nu glumesc! Datorită școlii Balanced Body, ale cărei cursuri le-am urmat, consider că vin cu un bagaj de cunoștințe care mă ajută să aplic în mod corect această metodă.
Sportul, în general, a fost unul dintre lucrurile plăcute pe care mi le-a oferit viața, iar când eram copil visam să devin balerină. Purtând în suflet acest vis, am încercat cam tot ce am putut.
Din întâmplare, fără să am vreun scop precis, m-am înscris la o școală de Fitness și Aerobic, și acesta a fost începutul. Acest prim mic pas m-a condus către un drum mult mai lung, pe care continui să merg, un drum fascinant.
- Școala Balanced Body
- Echipament Allegro 2 Reformer
- Exerciții de Pilates adaptate la starea fizică și la nevoile fiecăruia
- Putem lucra individual sau în echipe de doi
În studioul de Pilates

Marilena Potra, instructor Pilates
Pe măsură ce vom lucra împreună, cu siguranță veți ajunge să gândiți ceea ce spunea J. Pilates cu mult timp în urmă:
„În 10 ședințe vei simți diferența, în 20 de ședințe vei vedea diferența, iar în 30 de sesiuni vei avea un corp diferit.”
Cum lucrez
Cum decurge o ședință de Pilates
Pilates este un tip aparte de gimnastică, alcătuită dintr-un grup de exerciții create de Joseph Pilates, cu scopul de a întări sistemul muscular, de a spori flexibilitatea corpului, de a aduce corpul și psihicul într-o formă din ce în ce mai bună.
Fiecare ședință durează 55 de minute și este compusă din trei părți:
- Încălzirea – maximum 10 minute
- Lucru la Reformer și saltea – 35–40 de minute
- Stretching și relaxare – 10 minute
Despre studioul de Pilates
Studioul meu de Pilates este un loc intim, discret, un loc unde încerc să creez o atmosferă relaxantă, aproape familiară, un loc care vrea să vină în întâmpinarea celor care își doresc să practice corect metoda Pilates.
Mai multe imagini puteți vedea în Galeria foto a studioului.
Despre exercițiile de Pilates
Reformer Allegro 2 este un aparat foarte versatil, care oferă o gamă foarte largă de exerciții. Ele vor fi atent alese în funcție de fiecare client în parte. Pe durata orei lucrează tot corpul: exerciții de flexie–extensie ale coloanei, de flexie laterală și rotații ale coloanei, exerciții pentru adductori și abductori, pentru umeri și brațe, pentru picioare și mușchii bazinului. Pot fi concepute și programe care să pună accentul pe ceva anume: mai mult powerhouse (inner unit sau core), mai mult pentru brațe, mai mult pentru picioare, sau corectarea unei posturi defectuoase ori a unor asimetrii.
Corpul va fi pus să lucreze în toate pozițiile, păstrând aliniamentul corect: în așezat, dorsal, facial, lateral, all-fours și în picioare. Planul orei are la bază atât exercițiile clasice, cât și pe cele contemporane.
Adaptarea la client
Pe parcursul orei, instructorul este atent la toate detaliile legate de setările aparatului în funcție de dimensiunile clientului: numărul de arcuri, necesarul de corzi, poziția barei pentru picioare, numărul de repetări.
Instructorul urmărește tot timpul felul în care clientul execută exercițiile, îl ajută să înțeleagă coregrafia, îi vine în ajutor cu cuvinte-cheie care să-i stimuleze imaginația pentru a atinge scopul propus, îi verifică permanent poziția și se asigură că lucrează cu efort optim. Calitatea executării exercițiilor primează față de cantitate.
Prețuri și programări
Ședința individuală de 55 de minute: 190 lei. Abonament de 10 ședințe: 1.800 lei.
